Viorel Hizo nu mai vrea să vorbească despre implicarea sa la FC Rapid 1923

Viorel Hizo nu mai vrea să vorbească despre implicarea sa la FC Rapid 1923

Viorel Hizo fusese anunțat drept consilierul lui Nicolae Grigore pentru finalul de sezon la FC Rapid 1923. Numai că lucrurile par să se fi schimbat radical și aici. Influențat totul fiind, bineînțeles, de situația COVID-19. Care a împiedicat deplasarea venerabilului tehnician în București. Cu toate acestea, declarațiile lui Victor Angelescu și Viorel Hizo sunt, oarecum, contradictorii.

Ce a declarat Victor Angelescu

"Din păcate, nici domnul Hizo nu a putut să vină la București din cauza pandemiei ca să ne ajute. Eu am vorbit cu dânsul la telefon de vreo două ori, iar, din câte știu eu, Nicolae Grigore se consultă la telefon cu nea Vio. Dar acum nu știu când o face, dar și de care ori ei vorbesc pe săptămână. Repet: nu e problema la Grig. Eu sunt total dezamăgit de jucătorii Rapidului. Iar de la cei care au venit în iarna asta așteptăm mult mai mult. Nu e totul pierdut, dar așa nu mai merge. Am pierdut prea multe puncte și meciuri pentru o echipă care își dorește promovarea”, a mai spus Victor Angelescu pentru ProSport.

Viorel Hizo: ”Nu am nicio calitate să vorbesc despre Rapid!”

Contactat de ProSport pentru a discuta despre rezultatele obținute de FC Rapid 1923 în primele trei meciuri din 2021, dar și despre poziția sa din cadrul clubului și relația pe care o are cu Nicolae Grigore, Viorel Hizo a spus că nu are nicio implicare, punând sub semnul întrebării cele spuse de Victor Angelescu.

”Vă rog să mă înțelegeți că nu am eu nicio calitate să vorbesc despre Rapid si despre rezultatele din aceste trei etape. Ce treabă am eu? Dacă discut cu Grig la telefon? Nu are rost să vorbim aici. Înțelegeți dumneavoastră. Vă rog frumos să nu insistați să vorbim despre Rapid”, a spus Viorel Hizo pentru sursa menționată. În acest moment FC Rapid 1923 se află pe locul 9 în clasament.

Tricou Polo 1923 (Visiniu)
Tricou Polo 1923 (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Leasă Dragoș - Comoara Ascunsă
Leasă Dragoș - Comoara Ascunsă Art & Books
Cartea, in format fizic, este dedicata celor care...
39,00 RON
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Dama)
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Dama) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Polo 1923 (Alb)
Tricou Polo 1923 (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou PESCUIT 1923
Tricou PESCUIT 1923 Tricouri
Pescuitul este o mare pasiune a Rapidistilor....
69,00 RON
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Negru)
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Hanorac Urla de fericire (Visiniu)
Hanorac Urla de fericire (Visiniu) Hanorace
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
129,00 RON
Tricou Giulesti, Bucuresti, Romania, Terra, Univers (Visiniu)
Tricou Giulesti, Bucuresti, Romania, Terra, Univers (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Mandru ca sunt Rapidist (Visiniu)
Tricou Mandru ca sunt Rapidist (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Polo 1923 (Negru)
Tricou Polo 1923 (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Sapca Inima 1923 (visiniu)
Sapca Inima 1923 (visiniu) Sepci
Se asorteaza perfect cu orice alt produs din Shop...
49,00 RON
Tricou Sotie
Tricou Sotie Tricouri
Sotia ta merita acest tricou asa ca este ideal...
69,00 RON
Tricou TVI
Tricou TVI Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou 1923 - Model Nou
Tricou 1923 - Model Nou Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Diferit (Visiniu)
Tricou Diferit (Visiniu) Tricouri
- Radu, hai la masa! Este ora 19 si un...
69,00 RON

Taguri:

Comentarii