Nicolae Grigore, declarații despre egalul de la Buzău, starea lui Luca Florică și meciul următor

Nicolae Grigore, declarații despre egalul de la Buzău, starea lui Luca Florică și meciul următor

Nicolae Grigore, antrenorul FC Rapid 1923, a vorbit la câteva minute după meciul de la Buzău, 0-0, contra celor de la CSM Gloria.

”Nu mă mulțumește acest rezultat de egalitate. Am venit aici să câștigăm, să luăm cele trei puncte, mai ales după ce se întâmplase duminică, atunci când am pierdut două puncte la ultima fază. Nu am reușit să câștigăm aici, am făcut și greșeli. Au fost și lucruri bune, dar, per total, suntem nemulțumiți pentru ceea ce s-a întâmplat în această seară." 

"Gloria Buzău este o echipă foarte bună, știm asta. Am știut de la bun început. Din ce știu, nicio echipă dintre cele cu pretenții, echipele din față, exceptând Poli Timișoara, în etapa trecută, nu a reușit să învingă Gloria Buzău. Nici Petrolul, nici Craiova, nimeni nu a reușit. Ba, chiar, aceste echipe au făcut rezultate de egalitate cu Gloria pe propriul teren. Știam că ne așteaptă un meci greu. Nu venisem la Buzău să ne așteptăm la altceva. Dar, v-am zis, ideea și obiectivul nostru este de a câștiga trei puncte”, a spus Nicolae Grigore la Rapid TV.

Luca Florică a ajuns la spital: ”Credem că este bine”

Antrenorul giuleștenilor a vorbit și despre situația lui Luca Florică. Fundașul ajuns la spital după ce a acuzat o lovitură primită în piept de la Ciobanu (47), nesancționată de arbitru. Jucătorul a dat senzația că poate continua. Ca apoi să fie înlocuit în minutul 50 de Enrichi Finica.

”Este la spital. Sperăm și credem că este bine, dar date exacte despre el, deocamdată, nu avem. Nu știm exact care este situația lui. Credem că este bine, pentru că am văzut că a ieșit pe picioare, chiar el mi-a spus atunci că vrea să mai intre să mai joace. Știu că i s-a tăiat respirația pe moment, a avut o lovitură în abdomen”, a spus Grigore la finalul jocului de la Buzău.

Nicolae Grigore vrea victorie cu Miercurea Ciuc

În următoarea etapă, a 18-a a Ligii 2, Rapid va întâlni pe teren propriu, în data de 6 martie, de la ora 12:00, FK Miercurea Ciuc. Ciucanii luptă și ei pentru play-off, momentan fiind pe locul 6, cu 24 de puncte acumulate în 14 meciuri.

”Avem nevoie de victorie în următoarea etapă, să câștigăm și să ne descătușăm. Sunt convins că după ce vom obține o victorie, jucătorii vor fi mult mai volubili, mult mai relaxați și lucrurile vor evolua mult mai bine. În momentul ăsta, asta este ceea ce ne lipsește. Simt presiunea rezultatelor, presiunea unui club precum Rapidul și doar așa putem să mergem înainte și să avem rezultate bune, câștigând următorul meci neapărat."

"Știm că Csikszereda este o echipă bună a Ligii a 2-a, o echipă organizată, atât din punct de vedere a clubului, cât și al echipei. Dar jucăm pe teren propriu. Sperăm să nu mai facem erorile de la meciul trecut de pe teren propriu și sunt convins că jucătorii se vor capacita și făcând lucrurile bine vom reuși să ne impunem”, a vorbit Nicolae Grigore despre ce urmează pentru FC Rapid 1923.

Sursa: liga2.prosport.ro

Tricou Inima 1923 (Visiniu)
Tricou Inima 1923 (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou 1923 (Alb)
Tricou 1923 (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Inima 1923 (Alb)
Tricou Inima 1923 (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou CMS (Visiniu)
Tricou CMS (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou CMS (Alb)
Tricou CMS (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou CMS (Negru)
Tricou CMS (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Ultras 1923 (Negru)
Tricou Ultras 1923 (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Ultras 1923 (Alb)
Tricou Ultras 1923 (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Urla de fericire (Alb V1)
Tricou Urla de fericire (Alb V1) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou 1923 (Visiniu)
Tricou 1923 (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Urla de fericire (Negru)
Tricou Urla de fericire (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Urla de fericire (Visiniu)
Tricou Urla de fericire (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Urla de fericire (Alb)
Tricou Urla de fericire (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Ultras 1923 (Visiniu)
Tricou Ultras 1923 (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou 1923 (Negru)
Tricou 1923 (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON

Taguri:

Comentarii

Razvan 27 feb, 17:42 Raspunde
Hai Raid