IN MEMORIAM | Fostul rugbyst rapidist Sorin Stanciu a fost răpus de COVID-19

IN MEMORIAM | Fostul rugbyst rapidist Sorin Stanciu a fost răpus de COVID-19
  1. Sorin Stanciu, campion la juniori cu Locomotiva, a trecut la Rapid
  2. Foarte apreciat de americani

Una dintre cele mai simpatice figuri din lumea rugby-ului românesc, Sorin Stanciu, a fost răpus, la numai 53 de ani, de COVID-19. În ultima perioadă, Sorin era șoferul atașatului militar la Statelor Unite la București, fiind angajat al Ambasadei. Primii pași în sport ai lui Sorin Stanciu au fost, în copilărie, la fotbal, la clubul Rapid, club căruia avea să-i fie fidel până în ultima clipă. Apoi a călcat pe urmele tatălui său, „nea Fane”, cunoscut jucător al echipei de rugby din Giulești. Fotbalul practicat în copilărie l-a ajutat pe Sorin să devină un specialist al loviturilor cu piciorul, fiind astfel printre principalii marcatori ai echipelor din care a făcut parte.

Sorin Stanciu, campion la juniori cu Locomotiva, a trecut la Rapid

La juniori, Sorin a jucat la CSS Locomotiva cu care a devenit campion național în 1986 și vicecampion național în 1987. De asemenea, a fost component la lotului național de juniori.

Campion național de juniori cu CSS Locomotiva, în 1986 Foto: Facebook

Imediat după terminarea junioratului a trecut la Rapid, echipă alături de care a jucat atât în prima ligă cât și în a doua până în 1995.

În 1989, cu echipa Rapid, la un meci de baraj cu Sportul Studențesc Foto: Facebook

Din acel an s-a transferat la Sportul Studențesc, formație cu care a promovat în prima ligă în anul 2000. Sorin Stanciu a jucat un sezon și în Statele Unite pentru RC Charlotte.

Cu echipa Sportul Studențesc în 1995 Foto: Facebook

Foarte apreciat de americani

Începând din 2002, alături de alți colegi de echipă, Sorin a lucrat la serviciul de securitate diplomatică al Ambasadei Statelor Unite, acolo unde era  foarte apreciat. În ultima perioadă ani a fost însoțitorul atașatului militar a SUA la București. Era într-o condiție fizică bună, fără alte afecțiuni, însă a fost răpus de COVID-19 după mai multe săptămâni de luptă. Sorin era mereu sufletul petrecerilor, mereu pus pe glume, de multe ori chiar și în teren. A fost un tip sufletist care avea o vorbă bună pentru toți cei din jur.  Prezența lui le va lipsi tuturor celor care l-au cunoscut. Vor rămâne pentru totdeauna povestirile despre poantele lui și aventurile spuse de el cu un șarm inegalabil.

 Dumnezeu să-l odihnească!

Alături de colegii de la serviciul de securitate diplomatică al Ambasadei SUA Foto: Facebook În deplasare cu Sportul Studențesc Foto: Faccebook Sorin, într-o apariție episodică în La Fierbinți Foto: Facebook Articol din Rugby 100% din anul 2000 Foto: Rugby 100% Sursa: newsweek.ro

Pentru cei care vor să-și ia rămas bun, pe 13 aprilie va fi o ceremonie religioasă în jur de 12:30 la biserica de pe strada Cerceluș, zona Baba Novac, după aceea la cimitir in Copăceni. Evident, TREBUIE SĂ VĂ ASIGURAȚI că respectați protocolul sanitar.

Tricou NUMAI BEAU
Tricou NUMAI BEAU Tricouri
Berea bună și limba română Fac echipă de minune...
69,00 RON
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Dama)
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Dama) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Polo 1923 (Alb)
Tricou Polo 1923 (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou PESCUIT 1923
Tricou PESCUIT 1923 Tricouri
Pescuitul este o mare pasiune a Rapidistilor....
69,00 RON
Tricou Giulesti, Bucuresti, Romania, Terra, Univers (Visiniu)
Tricou Giulesti, Bucuresti, Romania, Terra, Univers (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Negru)
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Mandru ca sunt Rapidist (Visiniu)
Tricou Mandru ca sunt Rapidist (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Polo 1923 (Negru)
Tricou Polo 1923 (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Sotie
Tricou Sotie Tricouri
Sotia ta merita acest tricou asa ca este ideal...
69,00 RON
Tricou TVI
Tricou TVI Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou 1923 - Model Nou
Tricou 1923 - Model Nou Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Diferit (Visiniu)
Tricou Diferit (Visiniu) Tricouri
- Radu, hai la masa! Este ora 19 si un...
69,00 RON
Tricou Locomotiva 1923 (Visiniu)
Tricou Locomotiva 1923 (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Inima 1923 (Visiniu)
Tricou Inima 1923 (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou 1923 (Alb)
Tricou 1923 (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
 

Taguri:

Comentarii