VIDEO | Rapid - Hamburg 2-0. 15 ani de la meciul cu cele mai frumoase goluri

VIDEO | Rapid - Hamburg 2-0. 15 ani de la meciul cu cele mai frumoase goluri

Rapid are o istorie lungă și superbă, știm. Multe goluri frumoase s-au marcat în istoria clubului. Două dintre ele aparțin lui Daniel Niculae și Mugurel Buga și... au venit în același meci. Însă nu orice meci! Ci în Rapid - Hamburg 2-0 de pe 9 martie 2006. Acum fix 15 ani. Cum a trecut timpul... :( S-a nimerit ca două dintre cele mai frumoase goluri din istoria Rapidului să vină într-unul dintre cele mai tari meciuri pe care vișniii l-au avut. De fapt, cea mai tare victorie din istorie, probabil. Împotriva unei foste campioane a Europei.

Rapid, repovestită de patru dintre greii din urmă cu 15 ani

Acum, la un deceniu și jumătate de la noaptea în care săream de bucurie prin casă, Ionuț Rada, fost fundaș la Rapid atunci a făcut două emisiuni de senzație. În prima, l-a avut invitat pe Vali Negru, eroul de la Berlin, acum o săptămână. În cea de-a doua pe Daniel Niculae și Vasile Maftei. Ambele au mai bine de două ore, dar merită să depănați alături de acești patru foști mari fotbaliști ai Rapidului. Ca bonus, vă redăm și rezumatul de atunci. Ce meci, ce echipă, ce fotbaliști, ce goluri!

VIDEO cu emisiunile lui Ionuț Rada și cu invitații speciali


Rezumatul meciului Rapid - Hamburg 2-0



Tricou Polo 1923 (Visiniu)
Tricou Polo 1923 (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Leasă Dragoș - Comoara Ascunsă
Leasă Dragoș - Comoara Ascunsă Art & Books
Cartea, in format fizic, este dedicata celor care...
39,00 RON
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Dama)
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Dama) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Polo 1923 (Alb)
Tricou Polo 1923 (Alb) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou PESCUIT 1923
Tricou PESCUIT 1923 Tricouri
Pescuitul este o mare pasiune a Rapidistilor....
69,00 RON
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Negru)
Tricou Te voi iubi la nesfarsit (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Hanorac Urla de fericire (Visiniu)
Hanorac Urla de fericire (Visiniu) Hanorace
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
129,00 RON
Tricou Giulesti, Bucuresti, Romania, Terra, Univers (Visiniu)
Tricou Giulesti, Bucuresti, Romania, Terra, Univers (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Mandru ca sunt Rapidist (Visiniu)
Tricou Mandru ca sunt Rapidist (Visiniu) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Polo 1923 (Negru)
Tricou Polo 1923 (Negru) Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Sapca Inima 1923 (visiniu)
Sapca Inima 1923 (visiniu) Sepci
Se asorteaza perfect cu orice alt produs din Shop...
49,00 RON
Tricou Sotie
Tricou Sotie Tricouri
Sotia ta merita acest tricou asa ca este ideal...
69,00 RON
Tricou TVI
Tricou TVI Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou 1923 - Model Nou
Tricou 1923 - Model Nou Tricouri
Bumbac 100% Calitate super Livram RAPID!...
69,00 RON
Tricou Diferit (Visiniu)
Tricou Diferit (Visiniu) Tricouri
- Radu, hai la masa! Este ora 19 si un...
69,00 RON

Taguri:

Comentarii